Emisiunea “Scoala Cuvantului” Speranta Tv

Lascia un commento

Scoala Cuvantului – Vino dupa Mine! – invitati: Ciprian Musuroi, Silvia Mosanu, Liviu Anastase – 04.09.2016

Scoala Cuvantului – Vino dupa Mine! – invitati: Ciprian Musuroi, Silvia Mosanu, Liviu Anastase – 05.09.2016

Scoala Cuvantului – Vino dupa Mine! – invitati: Silvia Mosanu, Ciprian Musuroi, Liviu Anastase – 06.09.2016

Scoala Cuvantului – Vino dupa Mine! – invitati: Liviu Anastase, Silvia Mosanu, Ciprian Musuroi – 07.09.2016

Scoala Cuvantului – Vino dupa Mine! – invitati: Ciprian Musuroi, Silvia Mosanu, Liviu Anastase – 08.09.2016

Annunci

Speranta TV si Radio Vocea Sperantei

Lascia un commento

Dragostea (Lucian Cristescu)

Lascia un commento

video predica

Lucian Cristescu este pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Detalii la pagina: http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Lucian%20Cristescu.htm

Incontri CeCSUR: Vilma Baricalla

Lascia un commento

Ascolta qui la presentazione libro “Animali ed ecologia” di Vilma Baricalla, con una magistrale introduzione al libro a cura del prof. Hanz Gutierrez

Imparatia chipurilor

Lascia un commento

Chipul lumii lui Dumnezeu

Ortodoxia creștinismului nostru se măsoară în dispoziția la ospitalitate pe care ne-o manifestăm in raportul nostru cu celalalt. Într-o societate lacerată de individualism, de nervozitate, de intoleranta si de lipsa ospitalitatii umane, apelul solemn al lui Dumnezeu este să căutam acordul cu semenul. Semantica ospitalității indică un loc de intâlnire sub același acoperiș, unde să ne odihnim si să sărbătorim umanitatea noastră, pentru că toți suntem călători și in definitiv nimic nu e al nostru. Tot ce se află sub cer este teritoriul tuturor, căci venim toti din unul, Adam, si avem un singur Creator-Dumnezeu. Întrucât omul nu este o plantă, o ființă imobilă, este numai natural să impărtășească totul cu toți. Ospitalitatea fiecăruia este descoperită când se cedează altuia o parte din propriul spațiu, fără ca identitatea personală să fie atenuată sau anihilată. Această dimensiune relaționala a omului este numita de E. Levinas “chip” care nu se poate fixa, cuprinde, incătusa căci este dincolo de puterea noastră de întelegere. Cu chipul nostru privim în exterior la lume și prin chip dialogăm cu ea.
Împărătia lui Dumnezeu nu este o realitate celestă, străina de oameni ci este în inimile credinciosilor care isi păstrează si dezvoltă chipul lui Dumnezeu in ei. Crestinismul nostru are datoria să se conformeze imaginii chipului divin și modelului pe care-l are Dumnezeu despre aceasta Împărătie, în care fiecare chip constitutiv are rolul său activ si unic. Transformarea din Romani 12: 2 (Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia ci să vă innoiți…) pe care Dumnezeu o pretinde de la noi este legata de conformarea chipului nostru în asemanare cu chipul Său. Aceasta implica necesitatea unei corespondente și cu chipul alteritatii umane a semenului (caci mi-este asemanator, imi construiesc eul și identitatea proprie in confruntarea cu el).
Realitatea umana se incadrează intre doua paradigme – esenta si relatia. Esenta omului este de derivatie divina, pentru că el a fost creat după chipul si asemănarea Dumnezeului său. Această esentă se dispune, concretizează si intruchipeaza în cadrul dialogic al perechii, intelegând prin aceasta si extensia sa – relatia interumana in general. Produsul finit al creatiunii nu este omul singular ci polarizarea acestor esente umane barbat/femeie. În concluzie, chipul lui Dumnezeu în om este atat un chip interior esential cât si un chip exterior relational.

Natura structurală a chipului uman

Omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu, si aceasta este ceea ce caracterizează omul în originea sa si în vocatia sau destinul său escatologic. Chipul lui Dumnezeu in om este esența sau natura cu care omul a fost creat. Fiecare chip uman este istoricizarea esentei divine in trup pentru că Dumnezeu este centrul spiritual al omului si constituie ceea ce dă coeziune, armonie si fericire omului. Când, din cauza ‘ipocriziei’ (sau divergentei dintre gândire, vorbire, făptuire), omul are conflicte interioare intre părtile luminoase si umbroase ale caracterului său, el devine nefericit. Asadar acordarea după modelul divin îl duce pe om si la armonizarea cu semenul său, căci fiecare isi are derivatia si fundamentul din si în Dumnezeu. Este in aceasta o subordonare pozitivă fată de altul, in acelasi timp bucurându-se de o absolută libertate. Întrucât omul structural nu este complet fără altul (conf. Gen. 2: 16) este necesară o anumită subordonare sau dependentă fată de celălalt. Acest lucru trebuie să se desfăsoare in libertate absolută pentru că orice om a fost creat în asemănarea cu Creatorul, ca agent liber.
Iisus Hristos este esenta umanitatii si a divinitatii revelate umanitătii. Hristos este chipul transcendentei manifestat în imanenta chipului uman. El este factorul de unitate solidară intre natura umana si cea divină. Chipul omului este un semn sensibil sau un fenomen al transcendentei esprimat în istorie, pentru că este chipul vizibil al unei realităti invizibile. Aceasta sensibilitate a chipului permite existenta relatiei, căci altfel ar fi ceva abstract care nu se poate esperimenta.

Natura relatională a chipului uman

Chipul este si expresia categoriei relationale a asemanarii omului cu Dumnezeu (Geneza 2: 16). Chipul nu se manifesta in cadrul hegemoniei sau subordonarii in fata altuia căci pluralitatea chipurilor cedeaza spatiu numai autoritatii comune asupra creatiunii. Nici a fi absorbiti de către lume dar nici a ingloba lumea in sine. În relatia cu “chipul”, eul se retrage partial si lasă un loc dialogic pentru manifestarea acestuia. Chipul este entitatea dispusa sa daruiasca un sacrificiu de sine instituit in orice caz ca o victorie a propriei vieti asupra propriei morti. Este o ‘moarte’ de sine ce promoveaza o viata nobila si de calitate superioara. Apartenenta sinelui la altul dă sens propriei identitati si face ca Împaratia chipurilor sau Impărătia lui Dumnezeu pe pământ să se constituie in armonie si pace.
Principiul fiintarii creaturilor este schimbarea, trecerea din fiinta in nefiinta (si invers) si multiplicitatea sau pluralitatea. Nici măcar Dumnezeirea, în statornicia Sa absolută, nu este redusa la “Unu”. Cum ipostasurile dumnezeiesti sunt unite in chip nedespărtit fără a separa firea, tot asa si persoanele umane formează un ansamblu sub acelasi acoperis al naturii umane, distincte dar unite de esenta divină comuna.
Mărturisind doar individualitatea ipostasurilor (adica doar insusirile personale), fără a considera esenta noastră comuna sau fundamentarea divina a chipului, umanitatea este sărăcită sau chiar anulată in cazul in care este considerată doar ca o monada izolată ori ca o insulă fără căi de acces catre exterior.
Chipul nu e o masca pentru a ne ascunde, ci ceea ce ne conduce spre altii, respectând individualitatea dar si libertatea, pentru ca Împaratia celor asemenea si egali lasă libera expresia partilor relationate la intreg.

Se cauta nebuni pt Hristos! (S. Tartarau si L. Cristescu)

Lascia un commento

Asculta aici ➡ Se cauta nebuni pt Hristos

Breve commento al “Determinismo o libero arbitrio?” di Luigi Di Bianco

Lascia un commento

Caro Luigi
Conosco abbastanza il tuo pensiero su questo argomento (e forse ne saprai anche tu il mio). Direi solo una cosa, che sarebbe bene che tu considerassi: lo scienziato pazzo, di cui parlavi nelle conclusioni, sceglie di distruggere il mondo, è libero di farlo in virtù del suo libero arbitrio, ma non è detto che Dio scelga di permetterli di farlo fino alla fine. Dio, perché onnipotente e onnisciente, può impedire l’attuazione della follia dell’uomo (o del demonio). Dio, nella Bibbia, ha predetto il ritorno di Cristo, che metterà fine al mondo presente (e non sarà certo un pazzo a farlo). Il pazzo non è meno libero perché Dio gli impedisce di distruggere l’umanità (poiché comunque ha fatto la sua scelta di distruzione del mondo anche se non riesce a compierla). E Dio non è meno Dio se tollera un pazzo che pianifica e prova di distruggere il mondo.

——————–
Caro Liviu.

Certo che conosco il tuo pensiero. Il tuo commento lo avevo previsto.

Come prevedo anche che la mia replica ti lascerà perfettamente indifferente. J

Così Dio, a un certo punto, revoca il libero arbitrio e si riprende la sua onnipotenza.

Ma perché lo può fare solo nel caso dello scienziato pazzo? Non può revocare anche il mio libero arbitrio se io decido di suicidarmi?

Non può revocare il libero arbitrio di un rapinatore di sparare sulla gente?

Certo che può dirai, Dio è onnipotente! Appunto.

In quanto onnipotente, Dio stabilisce quando l’Uomo può decidere autonomamente e quando no.

Il libero arbitrio quindi non c’è perché limitato dalla potenza di Dio.

C’è solo la Grazia come diceva S.Agostino.

—————-

Caro Luigi

È vero. Finalmente siamo d’accordo: il libero arbitrio è parziale, quindi che non prenderà una piega assolutista, appunto perché l’uomo non è onnipotente come Dio.

Older Entries